Avertismentul prof. Alexandru Rafila: Ce se întâmplă dacă ți se udă masca de protecție

Publicat: 30 nov. 2020, 12:46 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Meteorologii anunță că vor veni perioade cu precipitații abundente – ploi, ninsori și vreme rece. Iar, aflându-ne în pandemie, bucuria nu este atât de mare că va ninge, pentru că masca de protecție se va uda.

În urmă cu câteva luni, profesorul Alexandru Rafila, șeful Disciplinei de Microbiologie al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, avertiza oamenii că în condițiile în care măștile de protecție se vor uda, atunci vor trebui schimbate la un anumit interval, altfel nu vor mai fi eficiente la capacitate maximă.

Masca de protecție a devenit unul dintre cele mai ”uzate accesorii” ale anului 2020, după ce pandemia de coronavirus s-a răspândit la scară largă: sunt peste 63 de milioane de cazuri confirmate de persoane care au contactat virusul chinezesc, iar bilanțul se află în creștere, mai ales în Europa. Profesorul Alexandru Rafila susținea în luna mai a acestui an faptul că măștile de protecție pot fi purtate până la patru ore pe zi, dacă nu se umezesc sau nu se deteriorează! Odată ce masca de protecție se umezește, atunci aceasta își pierde din proprietățile de protecție pe care le are, oamenii fiind apoi în pericol.

Ce se întâmplă dacă ți se udă masca de protecție

„Dacă masca se va umezi sau deteriora, poate dăuna. Este indicată schimbarea măștii. Există și o alternativă, este vorba despre măștile textile care poate nu oferă un nivel la fel de bun de protecție, dar sunt o alternativă, mai ales că se pot spăla și se pot călca. Există multe persoane care poartă astfel de măști”, spunea profesorul atunci.

De asemenea, profesorul Alexandru Rafila a vorbit atunci și despre importanța purtării măștii de protecție: „Este o problemă legată de disconfortul creat de purtarea măștii, mai ales dacă într-o incintă închisă este cald, așa cum este în mijloacele de transport în comun. Pe de altă parte, există și persoane care nu cred în utilitatea măștii. Sigur că părerile sunt împărțite. Studiile arată că purtarea măștii reduce semnificativ transmiterea virusului și că este mai eficientă decât izolarea la domiciliu”, arată ziare.com.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 30 nov. 2020, 12:46 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×